Maramuresul este o regiune geografica si etno-culturala alcatuita din depresiunea omonima, aflata pe cursul superior al vaii Tisei, si versantii muntilor care o delimiteaza: Muntii Oasului, Gutai, Tibles si Rodnei spre vest si sud, Muntii Maramuresului si Carpatii Padurosi la est si nord. Masivele muntoase care inconjoara zona depasesc inaltimea de 2000 m - Pietrosul Rodnei 2303 m, Hovarla 2061 m in Muntele Negru (Cernahora) - si la aceasta latitudine, de la 1500 m in sus, isi fac aparitia pasunile alpine. Muntii, ocupand mai mult de jumatate din suprafata regiunii, sunt acoperiti de paduri de stejar, fag si molid. Lemnul care se gasea din abundenta si-a lasat amprenta aproape peste tot, de la arhitectura tradiaionala a caselor si bisericilor, pana la vestitele porti si unelte de gospodarie. Cultura tarii Maramuresului e bine cunoscuta prin originalitatea si puternicul sau specific local, cum spunea folcloristul Tancred Banateanu "un caracter cu totul original, cu elemente specifice pe care nu le gasim în alte zone". Izvorul acestei culturi originale se afla atat în firea deosebita a locuitorilor, cat si in relativa izolare geografica in curbura nordica a Muntilor Carpati. Aici a fost mai intodeauna un capat de tara, un ungher, dincolo de munti locuind semintii slave. Iarna, zapezile mari si multimea fiarelor salbatice faceau trecatorile greu accesibile. Trecerile peste munti, mai ales cele pentru comert, se faceau in grup de teama raufacatorilor si a animalelor salbatice, cum relata si un personaj celebru, Simplicius Simplicissimus, dintr-un roman picaresc al scriitorului german Hans Jakob Christoffel von Grimmelshausen, de la jumatatea secolului al XVII-lea: "Spre Transilvania nu pot calatori doua, trei sau patru persoane, cum calatoresc calfele in Germania, ci calatoria se face cam de cateva ori pe an, in mare tovarasie, cu bunuri sau cu alte vreo 50 de carute maramuresene." Traiul in Maramures este destul de diferit de al zonelor din jur, pentru ca nu se poate asigura numai din agricultura. In secolul al XVIII-lea productia agricola abia putea hrani o treime din populatie. Cresterea animalelor si schimbarea lor pe grane în zonele de campie, explotarile forestiere, prelucrarea lemnului si muncile sezoniere "pa tara", adica in alte regiuni care necesitau forta de munca, erau imperative. Starea sociala deosebita a maramuresenilor, condusi de o nobilime romaneasca locala, care in timp s-a integrat in taranimea satelor si a dat nastere unei clase de oameni liberi, scutiti de obligatii si taxe, i-a stimulat sa conserve si sa promoveze cu mandrie valorile proprii in constructie, imbracaminte, arta si limba. Sub obladuirea acestor nobili locali s-au facut printre cele dintai traduceri ale textelor religioase in limba romana, in graiul maramuresan. Datinile stravechi s-au pastrat curate si neasteptat de vii in Maramures. Cantecele, dansurile, portul taranesc, mancarurile precum si mestesugul olaritului si al lucrului cu lemnul la contructia caselor, bisericilor, portilor, troitelor sau obiectelor casnice ca fusele cu zurgalai sau pecetarele au constituit un valoros subiect de studiu pentru etnografi din mai multe tari, dar si de admiratie pentru vizitatorii zonei.