Regiunea era cunoscuta in trecutul istoric sub numele de Scitia Minor. Din punct de vedere administrativ cuprinde in Romania judetele Tulcea si Constanta iar in Bulgaria — regiunile Dobrici si Silistra. Principalele orase sunt, in nord: Constanta, Tulcea, Medgidia si Mangalia, la care se adauga statiunile balneo-climaterice si de vacanta de pe litoralul romanesc: Mamaia, Eforie, Costinesti si statiunile din zona Comorova a Mangaliei. Dobrogea cupronde in partea de nord-est Delta Dunarii, habitat aflat pe lista patrimoniului mondial. Conform datelor recensamantului din 2002, cele doua judete din partea romaneasca a Dobrogei au o populatie de 971.643 de locuitori. 883.620 (90,94%) sunt romani (inclusiv aromani). Alte grupuri semnificative sunt: 27.580 turci, 23.409 tatari, 21.623 lipoveni si restul greci, ucraineni si bulgari. Asezata la rascrucea a doua drumuri dintre care unul unea Marea Nordului cu Marea Neagra strabatand Europa centrala iar celalalt porturile Mediteranei orientale cu ale stepelor pontice, istoria i-a harazit Dobrogei de-a lungul veacurilor o soarta zbuciumata. Rand pe rand s-au perindat mai multe armate: ale persilor, apoi cele romane iar mai tarziu invaziile popoarelor migratoare au fost urmate de stapanirea musulmana, Dobrogea devenind intre timp drumul de invazie al armatelor din stepele Rusiei spre Balcani si Constantinopol. Dupa anexarea de catre Romania în anul 1877 Dobrogea a cunoscut din nou o perioada de pace si dezvoltare, din care trei ultime valuri de umbra in anii 1916-1918, 1940-1944 si 1945-1989. Dobrogea a fost un teritoriu locuit din cele mai vechi timpuri. Cercetarile arheologice au evidentiat existenta obiectelor din eneolitic din cultura Gumelnita si dezvoltarea in neolitic a culturii Hamangia (cunoscuta in special datorita statuii numita „Ganditorul de la Hamangia”). In secolele VI - IV i. Chr. litoralul Marii Negre este colonizat de greci. Pe teritoriul Dobrogei romane de azi sunt intemeiate coloniile Histria, Callatis si Tomis, iar Dionysopolis in partea bulgara. Coloniile grecesti se organizeaza dupa modelul polis-ului grecesc. Initial Histria era cea mai prospera dintre colonii, insa, ca urmare a impotmolirii golfului, decade, si Tomisul devine cea mai importanta cetate de pe malul de vest al Marii Negre. Coloniile isi exercitau influenta asupra unui teritoriu mai larg decat cel al cetatii propriu-zise. In aceeasi perioada încep sa se constituie si formatiunile statale ale getilor. Inscriptiile de la Histria mentioneaza relatii cu conducatorii geti Zalmodegikos si Rhemaxos (sec. III I.Hr.). Catava vreme, cetatile dobrogene se afla sub stapanirea persilor, apoi, in perioada elenistica, se aliara cu Regatul Pontului, puterea dominanta in Marea Neagra, inainte de a trece sub stapanirea Romei in anul 46, fiind incluse in provincia romana Moesia. In antichitate, Dobrogea era cunoscuta sub denumirea de Scythia Minor (denumire romana). Incepand cu secolul XX, unii istorici au inceput, sub influenta nationalismului romantic, sa foloseasca si denumirea anacronica de Dacia Pontica. Numele actual vine de la despotul bulgar Dobrotici din sec. 14. Istoricul antic grec, Pliniu cel Batran, sustinea ca teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra era populat de geti, pe care romanii ii numeau daci. S-au stabilit in zona mai tarziu si scitii, si acelasi Pliniu cel Batran, sustinea ca scitii aveau aceeasi origine ca si geto-dacii. In final, urma scitilor se pierde printre daci. Provincia joaca un rol important in sistemul de aparare a Imperiului Roman, constituind parte a limesului danubian. In iarna 101-102 d.Hr. regele Decebal in fruntea unei armate de daci,carpi si sarmati invadeaza provincia Moesia Inferior. Legiunile romane sub conducerea lui Traian infrang pe invadatori in doua randuri: odata pe Raul Iantra si a doua oara in sudul Dobrogei langa localitatea Adamclisi de astazi. Pentru comemorarea celei de-a doua victorii in locul bataliei s-a infiintat localitatea Tropeum si in anul 109 d.Hr s-a inaltat monumentul Tropaeum Traiani. In afara de o invazie a costobocilor in 172 d.Hr. primele doua secole reprezinta o perioada de stabilitate si prosperitate pentru regiune. In secolul III. mai multe valuri de invazii ale popoarelor migratoare duc la devastarea regiunii. In anul 271 imparatul Aurelian ii infrange pe carpi la nord de Dunare, pe o parte din ei colonizandu-i langa Carsium si ajuta in reconstructia provinciei. In timpul domniei imparatului Diocletian Dobrogea devine provincie separata sub numele de Scythia, parte a diocezei romane Thraciae. Imparatul Constantin cel Mare ii înfrange pe Goti care au atacat provincia in anii 331-332. Dupa devastarea provinciei in 384-386 de catre ostrogoti, orasele si infrastructura Dobrogei sunt refacute în timpul imparatilor Licinius, Iulian Apostatul si Valens. Crestinandu-se, puterea romana devine bizantina. Sub efectul migratiilor popoarelor din est de nestavilit Bizantul se vede nevoit sa cedeze in fata Bulgarilor cu care ajunge sa disputa teritoriul. Dobrogea dobandeste un grad crescand de autonomie si mai apoi devine independenta (cu seria de conducatori Dimitrie, Satza, Tatos, Seslav, Balica, Dobrotici, Ivanco). Inca de pe atunci, avea o compozitie etnica variata, aparand in cronicile si hartile vremii sub denumirile de Velacia minor, Bulgaria tertia, Graecia tomitana sau Despotatus Vicinensis. Johann Schiltberger cruciat german cazut prizonier descrie Dobrogea in secolul XIV ca a treia Bulgarie cu centrul la Caliacra. Iachint, episcopul de la Vicina (cetate disparuta, situata probabil pe o insula a Dunarii in zona Tulcea - Isaccea) devine primul metropolit al Tarii Romanesti in 1359. Prima alipire de Tara Romaneasca are loc in 1388-1389 pe vremea domnitorului Mircea cel Batran. Dar dup? moartea lui Mircea cel Batran, Dobrogea intra in componenta Imperiului Otoman intre 1418 si 1421. Se pare, dupa anumiti cercetatori, ca parti din Dobrogea s-au aflat pentru scurt timp in componenta ?arii Romanesti in timpul lui Vlad Tepes (1462 - cateva luni) si a lui Mihai Viteazul (1599-1601). Deoarece in secolele XIV-XVI, Imperiul Otoman avansa spre Europa centrala, Dobrogea era o posesiune periferica, fara o mare importanta strategica sau economica. Ea facea parte, din punct de vedere bisericesc, din Exarhatul Proilavon, cu sediul la Braila, care cuprindea si Bugeacul. Dar pe masura ce treceau anii, numarul musulmanilor crestea, ajungand sa fie pe alocuri majoritari. In multe locuri, cultura dispare in profitul ciobanitului extensiv, fostele orase de coasta devin simple sate de pescari, in locul lor se dezvolta Babadagul si Medgidia ca targuri rurale. Ciobani din Ardeal, Moldova, Tara Romaneasca transhumeazs in fiecare iarna aici, multi dintre ei (Mocanii) stabilindu-se definitiv si amestecandu-se astfel cu Romanii dobrogeni (Dicienii). Aceasta situatie continua si in perioada de inceput al declinului puterii otomane (sec. XVII). Situatia se modifica insa dramatic, odata cu extinderea teritoriala a Imperiului rus. In secolele XVIII-XIX, Dobrogea devine un camp de batalie intre Turcia si Rusia. Situatia se agraveaza dupa anul 1812 cand Imperiul rus anexeaza Basarabia astfel ca Dunarea devine frontiera intre Rusia si Turcia. Cu acest prilej Sultanul si Tarul fac un schimb de populatii: Tatarii Nogai si Turcii din Bugeac vin in Dobrogea in locul unui numar echivalent de Bulgari si de Gagauzi care se stabilesc in sudul Basarabiei. In anul 1879, Romania a pretins Bulgariei orasul Silistra si chiar a ocupat Arab Tabia, fortareata oraaului. Marile puteri au acordat Arab Tabia Romaniei dar Silistra a fost lasata bulgarilor. Includerea Dobrogei in Regatul Romaniei in urma Tratatului de la San Stefano a sporit importanta provinciei, deoarece asigura iesirea directa la mare a statului roman. Astfel se construieste Podul de la Cernavoda pentru asigurarea legaturii feroviare directe cu restul tarii, iar orasul Constanta devine principalul port la Marea Neagra. Are loc si o recolonizare sistematica intensa a romanilor din alte provincii (in special din Muntenia si a romanilor din Transilvania) in Dobrogea, sporind semnificativ ponderea elementului romanesc din regiune. Spre deosebire de restul Regatului Romaniei, in Dobrogea nu existau latifundii date in arenda, ceea ce a contribuit la crearea unei populatii rurale relativ instarite. Regatului Romaniei s-a folosit de situatia prielnica din timpul celui de-Al Doilea Razboi Balcanic si anexeaza Cadrilaterul (Dobrogea de Sud) in anul 1913, prin prevederile Tratatului de pace de la Bucuresti. In anul 1916, dupa intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, pe teritoriul Dobrogei au loc operatiuni militare importante. Astfel in august 1916, trupele conduse de generalul Mackensen recuceresc Turtucaia, luand prizonieri 28.000 de militari romani. Ofensiva Puterilor Centrale a continuat. La data de 26 august armata romana a evacuat Silistra, iar la mijlocul lunii septembrie a reusit sa opreasca ofensiva inamicului pe aliniamentul Rasova - Cobadin - Topraisar. La lupte a participat, de partea romana, o divizie de prizonieri sarbi si croati din armata austro-ungara, formata în Rusia. In timpul Primului Razboi Mondial, Bulgaria a redobandit Cadrilaterul si fasia de teritoriu pana la linia Rasova-Agigea timp de 2 ani, ocupand restul Dobrogei (cu exceptia Deltei) pana la data de 30 septembrie 1918. La incheierea primului razboi mondial Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine restabileste frontiera din 1913 intre Romania si Bulgaria, atribuind din nou Cadrilaterul Romaniei. In perioada interbelica continua procesul de modernizare a Dobrogei, insa conditiile sunt fundamental schimbate. Porturile din nordul Dobrogei (in special Sulina si Tulcea) decad in conditiile reducerii dramatice a comertului si navigatiei pe Dunare. Constanta continua sa ramana principalul port la Marea Neagra insa orasul este la randul sau afectat de scaderea volumului comertului si incertitudinile legate de noul statut al navigatiei prin stramtorile Bosfor si Dardanele. Continua stabilirea in Dobrogea a numerosi romani din alte provincii, iar in anii '20, in special in partea de sud a judetului se asaza numerosi aromani, astfel ca vechii Dicieni si Mocani devin minoritari. Tot in aceasta perioada are loc o emigrare masiva a turcilor din Dobrogea in Republica Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a incuraja stabilirea musulmanilor din Balcani in noul stat turc. Structura etnica a regiunii Dunarii de Jos (1930) Cadrilaterul a fost recuperat de Bulgaria in anul 1940 prin Tratatul de la Craiova, cand Adolf Hitler a ordonat regelui Carol al II-lea sa regleze diferendele teritoriale cu Bulgaria. In urma convorbirilor dintre cele doua state, s-a incheiat la data de 7 septembrie 1940 tratatul care restabilea frontiera din 1912 între Romania si Bulgaria. Tratatul de la Craiova prevedea si un schimb obligatoriu de populatii intre cele doua state: toti bulgarii din nordul Dobrogei si toti românii din Cadrilater urmau sa fie stramutati. Perioada comunista a fost deosebit de grea pentru Dobrogea. Autoritatile comuniste au facut presiuni asupra taranilor pentru a colectiviza regiunea, astfel ca in anul 1955, Dobrogea a fost declarata prima regiune colectivizata a Romaniei (Nicolae Ceausescu si-a facut aici o parte din cariera). Aceasta politica a ruinat satele Dobrogei si a determinat un exod rural masiv spre centrele urbane, in special spre Constanta. In aceste conditii, si in Dobrogea au existat grupuri armate de rezistenta contra puterii comuniste. Dintre acestea cel mai semnificativ a fost grupul Haiducii Babadagului, care a actionat in perioada 1949 - 1952. De asemenea, in 1949, conducerea comunista a Romaniei a organizat construirea canalului Dunare - Marea Neagra, folosind in special munca fortata a detinutilor in special a celor politici, supusi unui regim de exterminare, dar si a unor detinuti apartinand minoritatilor etnice si religioase. Construirea canalului a fost abandonata in anul 1955. Lucrarile la Canal au fost reluate in anul 1975 si au fost incheiate in anul 1984. In anul 1986 a fost dat in folosinta Canalul Poarta Alba - Navodari. In perioada de dupa 1989, Dobrogea a suferit pe fondul general al crizei generale a economiei romanesti. Disparitia flotei comerciale romane, declinul general al navigatiei pe Dunare ca urmare a razboaielor din fosta Iugoslavie, pierderea locului privilegiat al portului Constanta, de principal punct de tranzit al exporturilor romanesti si declinul turismului la Marea Neagra au afectat negativ economia Dobrogei.