Pestera Izvorul Tausoarelor: aceasta pagina prezinta o scurta descriere a obiectivului turistic Pestera Izvorul Tausoarelor, adaugat pe hvp in categoria Pesteri, zona turistica Transilvania, in judetul Bistrita Nasaud, localitatea Bistrita Descoperită în 1955 de învăţătorul Leon Bârte, peştera de la Izvorul Tăuşoarelor nu a întârziat să suscite interesul specialiştilor speologi şi din domeniile conexe, datorită caracteristicilor aparte ale acestui endocarst. Explorată de valuri succesive de speologi, peştera a suportat un vârf de interes în a şaptea decadă a secolului trecut, când morfismul endocastului de la Tăuşoare plasa acest sit între primele din Europa, pe referinţe altitudinale şi extindere a cavităţii. Peştera a intrat într-un con de umbră după anul 1985, când interesul cercetărilor speologice a culisat spre alte endocarsturi în plină expansiune.
Calcarele oecene în care se dezvoltă peştera sunt poziţionate între gresiile resurgenţei de la Izvorul Rece, pe Valea Telcişorului, şi cristalinul Vârfului Bârlea, format din roci magmatice şi metamorfice, într-un substrat impermeabil. Între aceste două falii, calcarele, cuprinzând intercalaţii de şisturi bituminoase şi calcare grezoase, sunt fisurate tectonic de-a lungul unor diaclaze preexistente carstificării propriu-zise.

Cei doi factori de geneză predominanţi în Peştera Tăuşoarelor sunt:
- incaziunea stratelor de calcar. Cauza incaziunii nu este obişnuita corodare-erodare a fundamentului stratelor, ci dinamica tectonică. Cantităţile de detrituri rezultate prin incazionare sunt impresionante, de ordinul sutelor de metri cubi, care pot fi observate în sălile de intersecţii de diaclaze sau de prăbuşiri în boltă, precum şi pe sălile fosile. Predomină formele de exprimare incazională (amprente de blocuri, tavane în trepte, clopote de prăbuşire, blocuri încleştate, puţuri de insurgenţă, etc.);
- erodarea pronunţată a detriturilor. Această erodare este accentuată de dispunerea suprafeţelor de strat şi a diaclazelor, puternic oblicizate prin încărcarea orografică, dar şi de prezenţa unei reţele hidrografice de tip dentritic, care cuprinde patru active, având un debit la resurgenţă de peste 500 de litri pe secundă. Forţa motrice a activelor a antrenat detritusul de incaziune, la care se adaugă materialele de depunere aluvionară şi pelitică. Predomină depozitele fitogene, pe galeriile apropiate intrării, şi solurile poligonale, pe cele active sau foste active. Se constată evacuarea din subteran a unor cantităţi enorme de detritusuri, poziţionate dincolo de cele două sorburi, într-un spaţiu extins aerian pe 4,8 km, până la resurgenţă. Această ecuaţie geomorfologică a dus la lansarea ipotezei că dincolo de sorburi s-ar afla vaste spaţii endocarstice, care, coroborate cu studiul nivelmetric al hidrologiei, deschid posibilitatea existenţei unui mare lac subteran, alimentat de cele patru active din Peştera Tăuşoare şi de activul Peşterii Jgheabul lui Zalion.