Manastirea Magura Ocnei: aceasta pagina prezinta o scurta descriere a obiectivului turistic
Manastirea Magura Ocnei, adaugat pe hvp in categoria Biserici si Manastiri, zona turistica Moldova, in judetul Bacau, localitatea Targu Ocna
Manastirea Magura Ocnei Descriere
Manastirea Magura Ocnei, cu obte monahala de maici, se afla in orasul Targu Ocna, judetul Bacau. Biserica manastirii poarta hramul Inaltarea Domnului, sarbatorita in fiecare an, la 40 de zile dupa Invierea Domnului.
Schitul a avut in lunga sa existenta trei biserici construite succesiv. Manastire de maici din Magura Ocnei a fost construita intre 1750-1757. Autoritatile comuniste au demolat biserica in 1964 si au amenajat aici un complex turistic. Ulterior dupa caderea regimului comunist manastirea a fost reinfiintata iar biserica actuala a fost construita in perioada 1990-1993.
Fiind situata la 15 kilometri de statiunea Slanic Moldova, manastirea este vizitata periodic de un aflux mare de turisti dornici sa descopere atractiile locului. Manastirea ofera locuri de cazare pentru turistii care zabovesc mai mult in incinta lacasului.
Manastirea Magura Ocnei - scurt istoric:
Traditia locala considera ca aceasta sihastrie ar data de pe vremea lui Alexandru cel Bun, lucru ce nu poate fi dovedit documentar. Prima biserica din lemn a schitului din Magura Ocnei a fost construita in anul 1653, cu hramul "Inaltarea Domnului".Din anul 1665 se pastreaza cea dintai atestare documentare despre vechimea sa, cand monahia Salomeia, fiica lui Constantin Donose din Darmanesti, isi daruieste partea ei de mostenire Schitului de la Targu Ocna, construit din lemn in anul 1653.
Un alt document care atesta vechimea schitului este hrisovul domnesc al lui Constantin Cehan Racovita, datat la 1 ianuarie 1757, prin care se inzestreaza Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi, cu mosia de la Targu Ocna, pe care se afla si schitul, care astfel devine metoc al Manastirii Sfantul Spiridon. La aceasta data schitul se reconstruieste tot din lemn, dar cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Intre anii 1803-1810 schitul este recladit pentru a treia oara din piatra, cu hramul Buna Vestire.
Prin pozitia lui pitoreasca, schitul era cercetat de multi calatori straini care vizitau Moldova. Despre asezarea lui fermecatoare ne vorbeste si Gheorghe Asachi, atunci cand l-a insotit pe domnul Mihai Sturza intr-o calatorie prin Tara de Jos.
Batranul schit este martor al multor evenimente din secolul al XVIII-lea, al revolutiei din 1821 si al luptelor de pe Cosna si Ciresoaia, unde bravii ostasi ai Armatei a II-a Romane, prin juramantul "Pe aici nu se trece!", au facut cu piepturile lor zid de nepatruns in fata ofensivei austro-germane, in august 1917.